Dimineata, amiaza, seară... si iarasi, si iarasi.... Simti ca mori traind si ca incetisorul cu incetisorul se stinge
acea flacara din tine, la care tii atit de mullt, si pe care incerci mereu s-o pastrezi... Simti ca ea nu mai are mult de ars, si totusi... simti... Traiesti un stil de viata monoton, muzica iti e refugiu si serialele background si-ti inchipui cum ar fi daca tu ai trai viata eroilor principali... iti cunosti viata, aspiri la mai mult, iar ridicindu-te - cazi si vreai... dar... nu poti... Te ascunzi dupa un perete opac prin care sa nu treaca nimeni si nimic...si copilul din tine te cheama, dar tu nu vreai, tu nu esti singur, nu intelegi sensul vietii tale, dar totusi, iti place... Iti plac momentele frumoase... cind obserivi o fata uitindu-se la tine, glasul celui mai bun prieten cind spune o gluma ori te incurajeaza sa mergi inainte sau zimbetul parintilor...
Meditezi... mult, obiectiv si nu intelegi de ce parca esti incomplet? Ai parinti care te iubesc si fac tot posibilul sa-ti fie bine, prieteni care-ti sunt alaturi si tot, parca, dar ceva lipseste... Intri pe net si acolo se-ncepe! Poze, stări, comentarii s.a., si vezi, ca toti, parca se ascund dupa aceste retele de socializare si inceara sa isi arate tot ce simt... cu o masca... vezi cine e in relatie, cine s-a despartit si cit de fericiti sunt ei... Stai si vrei...Stai si simti...
Poate ca o astfel de introducere nu corespunde normelor limbii române, dar nici nu tind spre asta... Nu scriu frumos, adica scriu atunci cind am un eseu pentru acasa, dar acum... acum scrie sufletul... Poate te intrebi de ce atitea „trei puncte? Pentru ce le-am folosit cu treaba si fara treaba?!” raspunsul este simplu... intoarce-te de la inceput si reciteste, uita pentru un minut de tot si ia-o de la inceput! Opreste-te, mediteaza la frazele scrise de mine, fa o pauza in care sa analizezi sensul celor „trei puncte”, opreste-te inainte de fiecare virgula si mediteaza, doar fă-o! Altfel nu pot continua acest articol...
Eu chiar nu stiam cum sa incep acest articol, dar pierzindu-mi muza de azi dimineata dupa un „Salut” plăcut si o „Noapte buna” de aseara , trecind cu ochii prin schitele ce mi le facusem cind muza era prezenta, inca, am decis sa incep simplu, cu ceea ce fiecare simte, a simtit, sau va simti vreodata...
Simt că... nu mi-i somn... Deja de ceva timp obisnuiec sa nu prea maninc... De ce? Nu mi-i foame, de vreo 3 zile am eschivat sa maninc ceva pentru ca mi-e mereu in plus...De ce? Simt, parca ca am ceva in burta, ca-s satul si ca mincarea e de prisos. Si, coplesit de un oarecare sentiment ce parca ca o pasare Phoenix, reinvie in mine...cad... Si cad... Simplu, usor si fara de vreun sens cad... Stau, parca ingenunchiat si cu capul aplecat... simt, vreau, dar nu pot! Nu ma pot ridica, simt ca o oarecare forta ma tine strins la pamint si sunt incapabil sa fac ceva... Neputiincios, neajutorat si pur si simplu jalnic astept ajutor... Dezamagit in propria-mi fiinta stau, ma las tras de directia apei si totusi este cineva in stare sa ma ridice! Sau nu...
Sunt vulnerabil si organismul refuza sa adoarma si, iarasi stau si vreau, si simt... Simt ca ma hranesc doar cu sentimentele bine ascunse in adincurile sufletului meu si ma pierd... devin confuz si nu-nteleg nimic... Ce-i cu mine? Ce s-o fi intimplat? Nustiu, dar simt si vreau...
Purtind un vesnic dialog monoton cu universul, incercind sa aflu calea de iesire - mă pierd... Si-mi place... Speriat, dar in acelasi timp erou, mare si mic, puternic si jalnic... Ce sa fie?
Nu stiu, dar o vad, o simt - acea forta care are capacitatea sa ma ridice, ea este...Sper... Ea vine si cu un simplu zimbet ma face mai puternic, cu o simpla privire sau cu un simplu mesaj eu ma ridic! Incet, dar nu ma grabesc, o las... si Vreau, vreau sa-i spun totul, sa-i spun ce ma infasoara si ce Simt, dar nu pot... Trebuie sa ma scol intii, sa iau aer in piept si sa o văd pe Ea - care m-a facut sa cad, dar care m-a ridicat, care m-a facut confuz dar m-a si facut sa inteleg ce e important si ce nu, care m-a omorit si m-a inviat! S-o privesc in ochi si sa-i spun totul! Absolut totul! Sa ma ia de mina si s-o imbratisez si sa n-o las sa plece! Niciodata!
acea flacara din tine, la care tii atit de mullt, si pe care incerci mereu s-o pastrezi... Simti ca ea nu mai are mult de ars, si totusi... simti... Traiesti un stil de viata monoton, muzica iti e refugiu si serialele background si-ti inchipui cum ar fi daca tu ai trai viata eroilor principali... iti cunosti viata, aspiri la mai mult, iar ridicindu-te - cazi si vreai... dar... nu poti... Te ascunzi dupa un perete opac prin care sa nu treaca nimeni si nimic...si copilul din tine te cheama, dar tu nu vreai, tu nu esti singur, nu intelegi sensul vietii tale, dar totusi, iti place... Iti plac momentele frumoase... cind obserivi o fata uitindu-se la tine, glasul celui mai bun prieten cind spune o gluma ori te incurajeaza sa mergi inainte sau zimbetul parintilor...

Poate ca o astfel de introducere nu corespunde normelor limbii române, dar nici nu tind spre asta... Nu scriu frumos, adica scriu atunci cind am un eseu pentru acasa, dar acum... acum scrie sufletul... Poate te intrebi de ce atitea „trei puncte? Pentru ce le-am folosit cu treaba si fara treaba?!” raspunsul este simplu... intoarce-te de la inceput si reciteste, uita pentru un minut de tot si ia-o de la inceput! Opreste-te, mediteaza la frazele scrise de mine, fa o pauza in care sa analizezi sensul celor „trei puncte”, opreste-te inainte de fiecare virgula si mediteaza, doar fă-o! Altfel nu pot continua acest articol...
Eu chiar nu stiam cum sa incep acest articol, dar pierzindu-mi muza de azi dimineata dupa un „Salut” plăcut si o „Noapte buna” de aseara , trecind cu ochii prin schitele ce mi le facusem cind muza era prezenta, inca, am decis sa incep simplu, cu ceea ce fiecare simte, a simtit, sau va simti vreodata...
Simt că... nu mi-i somn... Deja de ceva timp obisnuiec sa nu prea maninc... De ce? Nu mi-i foame, de vreo 3 zile am eschivat sa maninc ceva pentru ca mi-e mereu in plus...De ce? Simt, parca ca am ceva in burta, ca-s satul si ca mincarea e de prisos. Si, coplesit de un oarecare sentiment ce parca ca o pasare Phoenix, reinvie in mine...cad... Si cad... Simplu, usor si fara de vreun sens cad... Stau, parca ingenunchiat si cu capul aplecat... simt, vreau, dar nu pot! Nu ma pot ridica, simt ca o oarecare forta ma tine strins la pamint si sunt incapabil sa fac ceva... Neputiincios, neajutorat si pur si simplu jalnic astept ajutor... Dezamagit in propria-mi fiinta stau, ma las tras de directia apei si totusi este cineva in stare sa ma ridice! Sau nu...
Sunt vulnerabil si organismul refuza sa adoarma si, iarasi stau si vreau, si simt... Simt ca ma hranesc doar cu sentimentele bine ascunse in adincurile sufletului meu si ma pierd... devin confuz si nu-nteleg nimic... Ce-i cu mine? Ce s-o fi intimplat? Nustiu, dar simt si vreau...
Purtind un vesnic dialog monoton cu universul, incercind sa aflu calea de iesire - mă pierd... Si-mi place... Speriat, dar in acelasi timp erou, mare si mic, puternic si jalnic... Ce sa fie?
Nu stiu, dar o vad, o simt - acea forta care are capacitatea sa ma ridice, ea este...Sper... Ea vine si cu un simplu zimbet ma face mai puternic, cu o simpla privire sau cu un simplu mesaj eu ma ridic! Incet, dar nu ma grabesc, o las... si Vreau, vreau sa-i spun totul, sa-i spun ce ma infasoara si ce Simt, dar nu pot... Trebuie sa ma scol intii, sa iau aer in piept si sa o văd pe Ea - care m-a facut sa cad, dar care m-a ridicat, care m-a facut confuz dar m-a si facut sa inteleg ce e important si ce nu, care m-a omorit si m-a inviat! S-o privesc in ochi si sa-i spun totul! Absolut totul! Sa ma ia de mina si s-o imbratisez si sa n-o las sa plece! Niciodata!
citeam citeam si nu ma puteam opri, fantastis...imi place!!!
RăspundețiȘtergereMersi mult
Ștergereploha dela cind vrei da nu potz ;DD
RăspundețiȘtergere